Un bărbat din judeţul Neamţ a fost salvat dintr-o cameră cuprinsă de flăcări de un pompier aflat în timpul liber. Focul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
ISU Neamţ a anunţat, joi, că au fost sesizaţi despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Muncii din municipiul Roman, iar la locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Roman şi SAJ Roman. 
 
“Până la sosirea forţelor de intervenţie, din interiorul locuinţei a fost evacuat un bărbat de 50 de ani de către o persoană ce se afla în trecere. Victima a fost preluată de echipajul SAJ sosit la locul evenimentului după care a fost transportată la CPU Roman. Ajunşi la locul solicitării pompierii au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei camere cu posibilitatea propagării la întreaga construcţie. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars elementele de tâmplărie,  materiale textile şi obiecte de mobilier din interiorul camerei”, au precizat pompierii.
 
Ei au menţionat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată. 
 
ISU Neamţ a adăugat că incendiul a fost observat de un pompier aflat în timpul liber, el fiind cel care a sunat la 112. 
 
“Apelul la 112 a fost făcut de colegul nostru plutonier Borş Mădălin (aflat în timpul liber) care era în trecere şi a observat incendiul. După ce a observat fumul, Mădălin a oprit autoturismul şi a mers să vadă ce se întâmplă. Imediat a apelat 112 anunţând evenimentul şi fără să stea prea mult pe gânduri a intrat în locuinţă să vadă dacă sunt persoane surprinse. Într-una din camere a găsit un bărbat intoxicat cu fum pe care l-a evacuat din camera cuprinsă de flăcări”, a mai afirmat sursa citată.
 
Pompierul respectiv a acţionat apoi alături de colegii săi care sosiseră să stingă incendiul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.