Trei maşini în care se aflau nouă persoane au fost implicate într-un accident rutier produs în municipiul Piatra Neamţ, iar două femei au ajuns la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Neamţ au anunţat că pompierii au fost anunţaţi miercuri după amiază, în legătură cu producerea unui eveniment rutier pe DN 15D în municipiul Piatra-Neamţ.
“La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi un echipaj cu o ambulanţă SAJ.  În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane”, au anunţat joi dimineaţă pompierii.
Două femei, de 49 ani şi 18 ani, pasagere în autoturismele implicate în eveniment au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, ulterior fiind transportate la UPU Piatra-Neamţ.
 
Reprezentanţii IPJ Neamţ au relatat cum s-a produs accidentul. 
“În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 24 de ani, conducea un autoturism din direcţia Piatra-Neamţ spre Girov ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 36 de ani, ce se deplasa în faţa sa.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 53 de ani, ce se deplasa în faţa sa, rezultând rănirea a două pasagere din primul autoturism, cu vârste de 18, respectiv 49 de ani”, au afirmat poliţiştii. 
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.