Şase autoturisme au rămas blocate, luni, pe un drum judeţean în localitatea Durău, judeţul Neamţ, după ce a căzut un copac. Salvamont, dar şi pompierii intervin în zonă. Persoanele din maşini nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ISU Neamţ a precizat că 6 autoturisme sunt blocate.

”Persoanele din autoturisme nu necesită îngrijiri medicale”, a precizat ISU Neamţ. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Pe muntele Ceahlău sunt persoane care solicită ajutor. Intervine Salvamont”, a transmis, luni, ISU Neamţ.

Pompierii au precizat că este necesară degajarea unui arbore căzut peste DJ155F, în comuna Ceahlău, sat Durău.

”Sunt blocate în trafic 5 autoturisme. Intervine un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare de la Garda nr. 2 de intervenţie Poiana Teiului”, au mai transmis pompierii.

Judeţul Neamţ este, luni, sub cod portocaliu de furtuni.

Meteoorlogii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35...50 l/mp şi izolat peste 60...80 l/mp.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.