Un bărbat de 55 de ani a stropit cu benzină podul locuinţei sale din judeţul Neamţ, s-a baricadat cu o butelie şi a ameninţat că va da foc casei, echipele de intervenţie reuşind să pulverizeze jet puternic de apă prin acoperiş, iar apoi să-l imobilizeze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ a transmis, luni, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către mai mulţi localnici, din Bărcăneşti, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate, ameninţă că-şi dă foc la casă, cu ajutorul unei butelii de gaz. El stropise anterior cu benzină podul locuinţei şi se baricadase în pod. 
 
“Întrucât din interior se simţea miros puternic de substanţă inflamabilă, iar persoana în cauză se afla baricadată în podul imobilului, la faţa locului au fost alocate forţe de intervenţie din cadrul IPJ Neamţ, luptători din carul SAS Neamţ, împreună cu un negociator, din cadrul acestei structuri şi pompieri din cadru ISU Neamţ. Echipajele de intervenţie au procedat la delimitarea zonei de risc, evacuarea imediată a tuturor persoanelor din împrejurimi, iar cu sprijinul autorităţilor locale s-a procedat la debranşarea locuinţei de la reţeaua electrică”, a transmis IPJ Neamţ. 
 
Pompierii au creat o cale de acces în podul locuinţei, au pulverizat cu jet puternic de apă, iar apoi lucrătorii SAS Neamţ l-au imobilizat pe bărbat. 
 
“Fiind efectuată cercetarea la fata locului, în podul locuinţei a fost identificată o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz de campanie şi mai multe bunuri ce puteau întreţine un eventual incendiu. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de distrugere, urmând ca la data de 12 decembrie a.c., să fie sesizată Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a internării involuntare conform prevederilor legale”, a mai precizat sursa citată.
 
Bărbatul a fost internat într-o unitate medicală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.