Un minor a fost reţinut de poliţiştii din Capitală fiind suspectat că a incendiat mai multe autoturisme, pe două străzi din Bucureşti. În total, şapte maşini au fost afectate de foc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În data de 1 decembrie, în jurul orei 8.40, prin apel 112, a fost sesizat un incendiu ce se manifesta la un autoturism, focul extinzându-se la alte  autoturisme parcate, care au suferit distrugeri în diverse proporţii. În apropierea acestei locaţii, pe o stradă adiacentă, a fost identificat  un alt autoturism, la care se manifesta un incendiu, care a afectat şi alte autoturisme parcate", a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.
 
La locurile indicate au ajuns poliţişti din cadrul Secţiei 21, precum şi echipaje de pompieri, care au lichidat incendiile, 7 autovehicule fiind afectate de foc. 
 
"Au fost declanşate verificări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul, iar în urma cercetărilor a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiile au fost provocate. A fost identificat şi depistat un minor, care a fost condus la audieri, ulterior fiind reţinut", a precizat sursa citată.
 
Cercetările sunt continuate de Secţia 21 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru distrugere prin incendiere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.