Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, anunţă, marţi, că a semnat ordinul care reorganizează radical modul de acţiune al Jandarmeriei. Astfel, dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge în patrulare şi intervenţie mobilă. Jandarmeria păzeşte peste 1.400 de obiective, cu 55% din personal. Sistemele de monitorizare video ale acestor obiective vor fi conectate la dispeceratul Jandarmeriri, iar numărul posturilor fixe va fi de doar 252. Ministrul mai precizează că aproximativ 3.000 de jandarmi sunt redirecţionaţi din posturile fixe interioare către activitatea din teren, iar efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a semnat, marţi, ordinul prin care a dispus punerea în aplicare a Noului Concept de Pază al Jandarmeriei Române.
”Pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare şi intervenţie mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei şi intervenţia unităţilor mobile alertate şi, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă şi uneori sterilă, vor patrula şi interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetăţenii şi comunităţile”, a declarat Cătălin Predoiu.
Potrivit acestuia, în prezent, Jandarmeria Română asigură paza a 1.443 de obiective, cu aproximativ 9.000 de funcţii, ceea ce reprezintă 55% din efectivele operative.
”Peste 80% dintre acestea implică staţionarea jandarmului într-un punct fix, ceea ce limitează aria din spaţiul spaţiul public în care el poate furniza cetăţeanului siguanţă. Noua concepţie pleacă de la existenţa noilor tehnologii digitale care permit combinarea acţiunii umane cu mijloacele tehnice în siguranţa publică. Noua concepţie reorganizează radical modul de acţiune al Jandarmeriei”, a mai declarat ministrul.
Predoiu precizează că este modernizat sistemului de protecţie prin conectarea tuturor obiectivelor la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei — de la 15% la 100%, prin integrarea tehnologiilor avansate de securitate şi prin standardizarea procedurilor de alarmare şi intervenţie.
În plus, dispozitivele de pază se reconfigurează prin reducerea obiectivelor cu post fix de la 1.273 la 252, includerea a aproximativ 1.180 de obiective în aria patrulelor mobile şi creşterea protecţiei inteligente (monitorizare + patrulare) de la 16% la 30%.
Ministrul a explicat că resursele Jandarmeriei se reorientează, astfel aproximativ 3.000 de jandarmi sunt redirecţionaţi din posturile fixe interioare către activitatea din teren, efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.
”Această reorganizare va creşte mobilitatea, vizibilitatea şi capacitatea de reacţie a Jandarmeriei, reducând în acelaşi timp cheltuielile pe termen mediu şi lung. Suntem în plin proces de informare şi consultare cu instituţiile partenere şi cu organizaţiile de profil, pentru definitivarea conceptului”, a mai declarat Predoiu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







