Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, transmite condoleanţe familiilor celor doi militari români care şi-au pierdut viaţa în misiune în Afganistan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ştim foarte bine care sunt riscurile acestei misiuni în Afganistan pentru că şi noi am avut şi avem în continuare angajaţi ai MAI în acest teatru de luptă. Alături de întreaga conducere a Ministerului Afacerilor Interne, suntem alături de colegii noştri din Ministerul Apărării Naţionale în acest moment de grea încercare”, a transmis ministrul Petre Tobă.

Plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, la ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cei doi militari au fost răniţi şi au murit la spitalul unde au fost transportaţi după ce li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, precizează MApN.

Un al treilea militar care era în aceeaşi misiune a fost rănit, starea acestuia este stabilă, urmând să fie transferat la un spital din Germania.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.