Peste 80 de migraţi, între care 30 de copii, aflaţi în bărci gonflabile care pluteau în derivă şi riscau să se scufunde în largul Mării Mediterane au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră români care patrulează la frontierele marine externe Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră remis agenţiei News.ro, poliţiştii din echipajul navei de patrulare marină MAI 1104 au fost alertaţi să intervină pentru salvarea mai multor migraţi care se aflau în pericol de înec în apele internaţionale ale Mării Mediterane.

După aproximativ trei ore, poliţiştii de frontieră români au identificat o a doua ambarcaţiune gonflabilă, pe care se aflau mai multe persoane care, de asemenea, riscau să se înece.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În total, 81 de persoane - 30 de copii, 22 de femei şi 29 de bărbaţi - au fost transbordate pe nava Poliţiei de Frontieră, unde au făcut o evaluare medicală, li s-a oferit primul ajutor şi au primit hrană. Apoi, migraţii au fost duşi în portul din Chios şi predaţi autorităţilor greceşti.

Ministerul Afacerilor Interne din România are mai multe forţe care participă la misiuni ale Agenţiei Frontex pentru consolidarea frontierelor exterioare Uniunii Europene. În apropiere de Italia patrulează nava amiral "Ştefan cel Mare" a Poliţiei de Frontieră, iar în apropiere de Grecia MAI a trimis nava rapidă de patrulare 1104. De asemenea, în martie, a fost trimis în apropiere de Grecia şi un elicopter de la Inspectoratul General pentru Aviaţie al MAI, cu patru piloţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.