Meteorologii au emis miercuri avertizări cod galben, anunţând intensificări ale vântului în mai multe zone ale ţării şi viscol în zona de munte, începând din 5 ianuarie, ora 2:00 până în 6 ianuarie la ora 12:00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O primă avertizare vizează intervalul 05 ianuarie, ora 02 – 05 ianuarie, ora 14, fiind anunţate intensificări ale vântului, viscol în nordul Carpaţilor Orientali 

       ”În intervalul menţionat, în Carpaţii Orientali şi local în Munţii Apuseni vântul va avea intensificări, cu viteze de 60...80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 100...120 km/h. În grupele nordice ale Carpaţilor Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Vântul se va intensifica temporar şi în nordul Crişanei şi în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55...60 km/h”, precizează ANM.

 

O a doua avertizare a fost emisă pentru perioada 05 ianuarie, ora 14 – 06 ianuarie, ora 12, fiind semnalate intensificări ale vântului şi viscol la altitudini de peste 1700 m.

”În intervalul menţionat, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăşi 100…120 km/h şi temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55...70 km/h. Notă: Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului”, conform meteorologilor.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI

În intervalul 05.01.2023 ORA 02:00 - 06.01.2023 ORA 12:00 , vremea va fi caldă pentru această dată.

Cerul va fi temporar noros, iar în noaptea de miercuri spre joi (4/5 ianuarie) probabilitatea de formare a ceţii va fi ridicată.

”Vântul se va intensifica temporar pe parcursul zilei de joi (5 ianuarie) cu viteze la rafală de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar în timpul dimineţilor se vor înregistra temperaturi de 3...6 grade”, transmite ANM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.