Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării până luni dimineaţă. O avertizare cod portocaliu a fost emisă pentru sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meteorologii au emis avertizare cod galben, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate, din 29 august, ora 11:00 până în 30 august, ora 09:00

”În intervalul menţionat, în Transilvania, Moldova, Maramureş, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi la munte vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25...35 l/mp şi pe alocuri 40 l/mp”, anunţă ANM.

Sub cod portocaliu se vor afla sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 40...60 l/mp.

Intervalul de valabilitate în acest caz este 29 august, ora 11:00 – 30 august, ora 06:00


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.