Poliţiştii de frontieră de la Siret au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de peste 87.000 de euro, care figurează ca fiind căutat de către autorităţile din Polonia, din data de 26 iunie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ieri, 15 august a.c., în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetatean polonez, în vârstă de 49 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an fabricaţie 2018, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei”, relatează Poliţia de Frontieră

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au făcut verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”, alertă introdusă de autorităţile din Polonia, în data de 26 iunie 2020.

Autoturismul Mercedes Benz, în valoare de 418.300 de lei (peste 87.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru infracţiunea de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.