Două persoane au murit, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată, într-o localitate din judeţul Mehedinţi, la ora transmiterii acestei ştiri traficul feroviar pe Magistrala 900 fiind blocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor rutieri, la această oră traficul feroviar este oprit pe Magistrala 900, în localitatea Ghelmegioaia, judeţul Mehedinţi, din cauza unui a incident petrecut în jurul orei 10:30, la o trecere la nivel cu o cale ferată, după ce trenul IR 7211 a lovit un autoturism în care se aflau două persoane.

Din primele date a reieşit că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate de către şoferul autoturismului, în urma accidentului cei doi ocupanţi ai maşinii pierzându-şi viaţa.

"Conducătorul unui autoturism, pe raza localităţii Ghelmegioaia, la km feroviar 342 +500, nu a respectat indicatorul de trecere la nivel cu cale ferată, fiind acroşat de trenul inter-regio 7211 Bucureşti - Timişoara, cei doi pasageri ai maşinii decedând", a declarat pentru News.ro Mădalina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

În acest moment, traficul feroviar pe Magistrala 900 este blocat în scopul efectuării cercetării la faţa locului şi se estimează că trenul implicat în incident, care circula în direcţia Bucureşti - Budapesta, va avea o întârziere către destinaţie de aproximativ 60 de minute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.