Un medic primar ORL de la Spitalul Militar "Dr. Carol Davila" din Capitală a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, el fiind cercetat pentru luare de mită. Medicul a primit 500 de lei de la un bărbat pentru o operaţie a soţiei acestuia, după ce, înainte de intervenţia chirurgicală, i-ar fi reproşat pacientei că suma de 200 de lei pe care ea intenţiona să i-o dea este prea mică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 29 noiembrie, faţă de Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” din Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, pentru luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în 29 noiembrie, medicul Vrăcioiu a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 de lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Anterior, în 27 noiembrie, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 de lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii, arată procurorii DNA.

Medicul are mai multe obligaţii pe durata controlului judiciar, inclusiv să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de medic primar O.R.L., în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila". În caz contrar, el poate fi arestat la domiciliu sau preventiv.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.