O maşină a fost lovită de un tren de călători, vineri, în judeţul Vaslui. În incident au fost implicate 43 de persoane, călători, personalul trenului şi ocupanţii maşinii. Cei din maşină au refuzat transportul la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Detaşamentul de pompieri Bârlad intervine cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip B2  (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea şi acordarea primului ajutor victimelor unui accident feroviar produs la o trecere la nivel cu calea ferată, între localităţile Griviţa şi Bălăbăneşti (DN24 D)”, a transmis, vineri, ISU Vaslui.

Sursa citată a precizat că în accident a fost implicat un tren de călători şi un autoturism, în cele două mijloace de transport aflându-se 43 de persoane (39 de călători, un conductor, un controlor, în tren, precum şi două persoane în autovehicul).

”La faţa locului a intervenit şi o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism avariat (autoturismul a fost târât pe calea ferată cel puţin 150 metri, după care a lovit un parapet) şi două persoane autoevacuate din autovehicul”, a mai transmis sursa citată.

Persoanele aflate în  autovehicul au fost evaluate, au primit primul ajutor, dar au refuzat transportul la o unitate medicală.

Persoanele aflate din tren au fost  evaluate, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.