Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri, pentru găsirea şi acordarea primului ajutor unui cetăţean ucrainean care s-a rătăcit în zona Vârfului Polonica şi este rănit. Intervenţia este aşteptată a fi una de durată, în condiţii meteo grele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Maramureş, un cetăţean ucrainean a sunat o rudă din Germania, iar aceasta, la rândul său, a sunat la 112 şi a anunţat că ucraineanul s-a rătăcit şi este rănit, pe munte, având nevoie de ajutor de urgenţă.

Ca urmare, o echipă de salvatori montani a plecat în Munţii Maramureşului, în zona Vârfului Polonica, pentru găsirea şi acordarea primului ajutor ucraineanului, precum şi pentru a-l coborî de pe munte.

”Având în vedere ultimele intervenţii în zona menţionată anterior timpul estimat pentru evacuare va fi între 6 şi 8 ore, aceasta făcându-se în condiţii meteo grele”, arată salvamontiştii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.