Persoanele care i-au împuşcat pe militarii români în timpul instruirii poliţiştilor afgani, în baza de pregătire din apropierea localităţii Kandahar, purtau uniforma forţelor de securitate afgane, a precizat, duminică, Ministerul Apărării, arătând că acestea sunt primele constatări ale comisiei de anchetă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comandantul detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale din Afganistan a transmis, duminică dimineaţă, primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morţii celor doi militari români şi rănirea altuia în Afganistan.

“Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Comisia de anchetă a mai stabilit că militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii, au ripostat cu foc, i-au ucis pe agresori şi au asigurat zona. 

“În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat.  Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabile”, a precizat MApN.

Investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate.

La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate al militarilor români în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie.

Luni, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari.

“Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alături de familiile greu încercate şi se informează în permanenţă despre evoluţia stării de sănătate a militarului rănit”, a precizat MApN.

Plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, la ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani. Un al treilea militar, Bogdan Dragomir, care era în aceeaşi misiune a fost rănit, starea acestuia fiind stabilă.

Tatăl plutonierului Iulian Dumitrescu a povestit, sâmbătă, pentru News.ro, că în jurul orei 13.30, patru reprezentanţi ai Armatei au venit şi l-au anunţat că fiul său a suferit un accident mortal. Bărbatul spune că nu i s-a comunicat cauza decesului, şi nici împrejurările în care s-a produs accidentul.

”În jurul orei 1.00 - 1.30, au venit de la unitate, de la armată, trei bărbaţi şi o doamnă, mi-au spus să intru în casă, să mă aşez şi să stăm de vorbă, mi-am dat seama despre ce e vorba, m-au luat aşa cu nişte cuvinte, după care mi-au zis adevărul - adevărat. Mi-au zis că băiatul meu a avut un accident şi că e mortal. În rest, nu mi-au zis altceva, pentru că nici ei nu ar fi ştiut”, a declarat bărbatul.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu şi pe sergentul Adrian Vizireanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.