Jandarmii au aplicat mai multe sancţiuni, după protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii, şi anunţă că vor continua verificările pentru a identifica şi alte eventuale fapte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jandarmeia Bucureşti anunţă, vineri, că, urmare a nerespectării prevederilor legale la protestul din faţa Ministerului Sănătăţii, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.700 de lei.

Astfel, s-au dat 5 amenzi pentru încălcarea unor prevederi din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi o sancţiune pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

”De asemenea, a fost întocmit un act de sesizare cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP. În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, a transmis Jandarmeria.

Reprezentanţii AUR au anunţat, miercuri, că vor organiza un protest, joi, de la ora 11.00, împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare pregătită şi elaborată de Ministerul Sănătăţii.

Aceştia precizau că această strategie ”nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” şi solicitau ministrului Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Naţională de Vaccinare.

Joi, protestul a avut loc în faţa MInisterului Sănătăţii, Jandarmeria constatând mai multe încălcări ale legislaţiei. 

Ulterior, AUR a transmis, printr-un comunicat de presă, că doar s-a alăturat acţiunii civice de protest organizată de societatea civilă în faţa Ministerului Sănătăţii împotriva vaccinării. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.