Locomotiva unui tren de călători a deraiat, luni, în judeţul Cluj, dar nu s-au înregistrat victime. Poliţiştii au demarat cercetări pentru distrugere sau semnalizare falsă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPJ Cluj anunţă, luni, că a demarat cercetări, după ce un tren Regio, care se deplasa pe relaţia Teiuş spre Cluj-Napoca, a deraiat în apropierea staţiei CFR Cojocna. 

”Din primele date, s-a stabilit că este vorba de o locomotivă ce tracta trenul de calatori, circulaţia feroviară fiind blocată temporar pe magistrala 300, până în jurul orei 14.20”, a transmis IPJ Cluj.  

Sura citată a precizat că în urma evenimentului nu au fost raportate victime. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Cluj continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Distrugere sau semnalizare falsă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.