O anchetă internă a fost declanşată la Rafinăria Petromidia din Năvodari în urma exploziei în care patru persoane au fost rănite, au anunţat reprezentanţii KMG Rompetrol, care au precizat că instalaţia afectată a fost oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii KMG Rompetrol arată, într-un comunicat de presă, că a fost constituită o echipă formată din specialişti şi a fost declanşată o anchetă pentru determinarea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului la Rafinăria Petromidia.

”În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalaţia afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă”, se precizează în comunicatul citat.

Conform sursei citate, reprezentaţii companiei sunt în legatură directă cu colegii răniţi în incendiu şi cu familiile acestora, acordându-le tot sprijinul necesar.

Reprezentanţii Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare, alături de autorităţile responsabile, pentru operarea în siguranţă a rafinăriei.

În comunicat se menţionează că ”incidentul” a avut loc ”în zona instalaţiei de distilare în vid” a rafinăriei.  

O explozie s-a produs, luni seară, în jurul orei 18.00, la rafinăria Petromidia, deflagraţia fiind urmată de un incendiu puternic. Pentru stingerea focului au intervenit echipajele de pompieri ale Rafinariei Petromidia, alături de cele de la Inspectoratul de Urgenţă Dobrogea si de la Staţia de Pompieri Midia-Năvodari. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră. 

În urma exploziei, patru persoane, angajaţi ai Rafinăriei Petromidia, au fost răniţi, având arsuri. 

Cele patru persoane rănite vor fi aduse în Capitală, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Raed Arafat. El a precizat că două dintre victime, în stare mai gravă, vor fi transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar celelalte două, care au arsuri mai uşoare, vor ajunge la Spitalul de Arşi.

Ministerul Sănătăţii a precizat că victimele exploziei sunt un bărbat de 35 de ani, cu arsuri gradul III pe 100% din suprafaţa corpului. Acesta este stabil, intubat şi va fi transportat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Un alt bărbat, de 49 de ani, are arsuri gradul II şi III pe 25% din suprafaţa corpului. Pacientul este stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, este intubat. Şi el va fi transportat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.

Ceilalţi doi bărbaţi, de 34 şi 58 de ani, au arsuri de gradul II-III pe 20% şi respectiv 24% din suprafaţa corpului. Ei sunt stabili, respiră singuri şi nu au leziuni pe căile respiratorii. Pacienţii vor ajunge la Spitalul de Arşi din Capitală, au precizat oficiali ai Ministerului Sănătăţii.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Claudia Tatarici, a declarat pentru News.ro că la Spitalul Judeţean Constanţa a mai fost transportată şi o persoană care s-a intoxicat cu frum.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.