Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti, fiind acuzaţi că au sustras dintr-o locuinţă din Sectorul 3 parfumuri, bijuterii din metal galben şi pietre preţioase, precum şi bani. Jaful a fost dat la pont, unul dintre cei doi având înformaţii despre situaţia materială a familiei jefuite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Marţi, 1 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 3 au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În fapt, la data de 31 ianuarie 2025, Secţia 12 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, din locuinţa a două persoane, situată în Sectorul 3, ar fi fost sustrase mai multe parfumuri, bijuterii din metal galben şi pietre preţioase, precum şi aproximativ 10.000 de lei şi 1.000 de euro”,  a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că dosarul a fost preluat de către Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 3, care a stabilit că fapta ar fi fost săvârşită de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Totodată, din activităţile de cercetare şi de urmărire penală desfăşurate în cauză, s-a stabilit că bănuitul ar fi primit detalii cu privire la situaţia financiară a persoanelor vătămate, de la un bărbat, în vârstă de 37 de ani, şi acesta cunoscut cu preocupări de natură infracţională. Astfel, în vederea probării activităţii infracţionale a bănuiţilor, la data de 1 aprilie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză”, a mai transmis sursa citată.

Cei doi au fost audiaţi, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.