Intervenţie dificilă a pompierilor buzoieni la Calvini. Peste 220 de animale salvate dintr-un saivan prăbuşit sub zăpadă - FOTO

Intervenţie dificilă a pompierilor buzoieni la Calvini. Peste 220 de animale salvate dintr-un saivan prăbuşit sub zăpadă - FOTO

Pompierii buzoieni au fost solicitaţi, miercuri, să intervină după ce un saivan de animale din satul Frăsinet, comuna Calvini, s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii. Animalele au fost surprinse sub dărâmături, iar intervenţia s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile.

Potrivit ISU Buzău, echipajele au fost solicitate să intervină pentru salvarea animalelor rămase captive sub structura prăbuşită. Accesul către zona afectată a fost unul dificil, intervenţia desfăşurându-se pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri prin pădure şi nămeţi.
Iniţial, salvatorii ISU au acţionat cu un ATV şi un echipaj, iar ulterior a fost trimisă în sprijin o autoşenilată UTV, pentru a facilita deplasarea prin zăpadă.
În urma intervenţiei, au fost salvate: 160 de oi şi capre, 50 de miei, 8 vaci, 2 porci şi 6 cai.
Din păcate, alte 16 animale nu au putut fi salvate.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră