Reprezentanţii companiei care deţine avionul implicat în incidentul de la Tuzla, în urma căruia un bărbat a murit şi altul a fost grav rănit, spun că accidentul este investigat de autorităţile competente, care vor stabili care a fost cauza acestuia. Instructorul de zbor a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa, el având traumatisme şi fracturi de membre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania care deţinea avionul prăbuşit şi care organizează cursuri de pilotaj la Tuzla, Regional Air Services, a transmis, joi seară, un comunicat de presă, prin care anunţă că aeronava respectivă efectua un zbor de instruire.

“Azi, 21 februarie 2019, la ora 16:03 a avut loc un accident aviatic pe aeroportul din Tuzla, în care a fost implicată o aeronavă de tip Diamond 42, având la bord doi piloţi. Aeronava efectua un zbor de instruire. În acest moment nu se pot divulga numele persoanelor implicate in accident. Vom reveni cu informaţii în legătură cu starea acestora. S-au luat toate măsurile impuse de planul de răspuns la situaţii de urgenţă pentru accidente aeronautice. În prezent, incidentul este investigat de autorităţile cu competenţe specifice”, a transmis Regional Air Services.

Conform Serviciului de Ambulanţă, instructorul de zbor a suferit un traumatism cranian, un traumatism abdominal şi fracturi de membre. El are 54 de ani şi a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit IGSU, în jurul orei 16.00, în zona aerodromului Tuzla o aeronavă de mici dimensiuni a aterizat forţat. În aparatul de zbor se aflau două persoane, ambele încarcerate.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, una dintre persoane era în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, aceasta nu a putut fi salvată.

Ulterior, bărbatul aflat în stop cardio-respirator a fost declarat decedat, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă spunând că acesta era un bărbat de 50 de ani, care lua lecţii de pilotaj.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.