Centrul Infotrafic anunţă că, duminică, pe Drumul Naţional 1, la Buşneni, se produc căderi de pietre, iar un autoturism a fost avariat. Nu s-au înregistrat victime, iar zona a fost semnalizată. S-au format coloane de maşini, valorile de trafic fiind în creştere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La această oră, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti - Braşov, între staţiunile Predeal şi Buşteni, unde s-au format coloane în mişcare, pe sensul de coborâre spre Ploieşti. Valori în creştere se întâlnesc şi pe raza staţiunii Azuga (pe coborâre)”, anunţă, duminică, Centrul Infotrafic.

Sursa citată precizează că, la kilometrul 132 (localitatea Buşteni), pe sensul către Ploieşti cad pietre pe partea carosabilă.

”În această zonă au fost montate jaloane pentru a putea fi ocolită iar traficul să se poată desfăşura în ambele sensuri. Un autoturism a fost avariat”, au mai precizat reprezentanţii Infotrafic, menţionând că nu s-au înregistrat victime.

Şoferii sunt sfătuiţi să alegagă şi ruta alternativă DN 1A Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti.  

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.