Crescătorii de animale care protestează miercuri la intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului au încercat să forţeze cordonul de jandarmi pentru a putea să intre în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceştia au fost opriţi de jandarmi, care au reuşit să îi ţină în spaţiul de protest.

Aproximativ o mie de persoane s-au adunat, până la ora 11.00, la intrarea în Palatul Parlamentului, aceştia fiind din mai multe asociaţii ale crescătorilor de animale.

Protestul a început la ora 11.00, la intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului, de unde la ora 13.45 manifestanţii vor pleca în marş până în Piaţa Victoriei, pe traseul Pod Haşdeu - str. Pârvan - str. Berzei - str. Buzeşti. Crescătorii de animale vor rămâne apoi să protesteze în apropierea sediului Guvernului până la ora 18.00.

Printre revendicările protestatarilor se numără acordarea subvenţiilor agricole, dar şi rezolvarea unor probleme legislative.

La protest şi-au anunţat participarea Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Oierii de Munte şi Asociaţia Crescătorilor de Porci din România.

Traficul va fi restricţionat, de la 13.00 până la ora 18.00 pe Şoseaua Kiseleff, între str. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată  prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens în faţa clădirii Guvernului, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu. De asemenea, vor fi restricţii de circulaţie pe sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti – bd. Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu. Pe strada Paris, circulaţia va fi redirecţionată doar către bd. Aviatorilor, iar pe breteaua bd. Iancu de Hunedoara traficul va fi redirecţionat doar către bd. Aviatorilor.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.