Incendiul izbucnit duminică, în jurul prânzului, la un depozit de mobilă din Aiud, a fost stins după aproape două ore, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Flăcările s-au extins şi la acoperişul unei case vecine, care a fost distrus pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, pompierii au reuşit să stingă focul izbucnit la depozitul de mobilă din Aiud după o intervenţie care a durat aproape două ore. Focul a afectat depozitul respectiv, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. De asemenea, flăcările s-au extins şi la acoperişul unei case învecinate, acesta fiind afectat pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi.

Cauza incendiului este în curs de stabilire.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, în jurul orei 13.20, la un incendiu izbucnit la un depozit de mobilă din Aiud, suprafaţa afectată fiind de mai bine de 200 de metri pătraţi. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale şi un echipaj SMURD. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.