Incendiul izbucnit, luni, la o casă din comuna Cernica a fost stins de pompieri, însă numărul persoanelor decedate a ajuns la doi. Astfel, pe lângă persoana de aproximativ 40 de ani găsită moartă în locuinţă, după îndepărtarea tavanului prăbuşit, într-o cameră a fost găsit şi un copil de aproximativ doi ani, decedat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, la sosirea echipajelor de intervenţie la incendiul izbucnit la o casă din satul Căldăraru, comuna Cernica, locuinţa ardea în totalitate, pe 150 de metri pătraţi, iar tavanul era în mare parte prăbuşit, fără posibilitate de acces în interior.

Dupa stingerea incendiului, în interior a fost găsită o persoană decedată, în vârstă de aproximativ  40 de ani. Totodată, doi copii cu vârste de trei luni şi 11 ani au fost transportaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", cu arsuri minore, potrivit primei evaluări.

După îndepărtarea elementelor de construcţie prăbuşite şi verificarea tuturor spaţiilor, a fost găsit în una din camere şi un copil de aproximativ doi ani, decedat.

La incendiu au intervenit Detaşamentele Morarilor şi Chimiştilor cinci autospeciale de stingere, trei SMRUD, o autoscară şi un echipaj de descarcerare.

Chiar dacă incendiul a fost stins, acolo vor rămâne, pentru supraveghere, două autospeciale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.