Un puternic incendiu a izbucnit luni dimineaţă într-un spaţiu comercial de la parterul unul bloc din Câmpia Turzii, şapte persoane fiind evacuate, iar trei suferind atacuri de panică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 06.30 a fost anunţat un incendiu într-un spaţiu comercial, aflat la parterul unui bloc cu 4 nivele, din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Pentru gestionarea situaţiei, a fost activat Planul Roşu. Forţele de intervenţie au evacuat 7 persoane, iar 26 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor", anunţă ISU Cluj.

FOTO: ISU Cluj
FOTO: ISU Cluj

Nu au fost persoane surprinse de incendiu şi nici intoxicate cu fum, la faţa locului fiind asistate 3 persoane care au suferit atacuri de panică.

Incendiul a fost lichidat la scurt timp după sosirea forţelor de intervenţie.

La locul evenimentului au intervenit două autospeciale de stingere, 1 autoscară de intervenţie la înălţime şi două autospeciale pentru transport victime multiple.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.