Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seara, la acoperişul unui bloc din Slatina, fiind afectată o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. 16 persoane au fost evacuate şi nu au fost răniţi. Focul a fost stins de pompieri după o oră. Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza folosirii unei lămpi cu combustibil gazos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă seara, în Slatina, la un incendiu izbucnit la acoperişul unui bloc.
 
La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale pentru intervenţie la înălţime, echipaje de stingere, de descarcerare şi SMURD de la Detaşamentul Slatina, Detaşamentul Caracal, Staţia Scorniceşti şi de la Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Rivergate. 
 
Şaisprezece locatari au fost evacuaţi din bloc, iar o persoană cu afecţiuni medicale preexistente a fost monitorizată de către echipajul SMURD. 
 
Pompierii au reuşit să stingă focul într-o oră, suprafaţa afectată fiind de 300 de metri pătraţi.
 
Pagubele produse în urma incendiului sunt în curs de evaluare, urmând să fie stabilită şi cauza producerii acestuia.
 
ISU Olt a mai anunţat că la faţa locului au mai rămas o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD şi se acţionează pentru îndepărtarea elementelor de acoperiş, care prezintă pericol pentru persoanele care trec prin zonă şi autoturismele parcate.  
 
Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza folosirii unei lămpi cu combustibil gazos.
 
ISU Olt a mai anunţat că la faţa locului au mai rămas o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD şi se acţionează pentru îndepărtarea elementelor de acoperiş, care prezintă pericol pentru persoanele care trec prin zonă şi autoturismele parcate.  
 
Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza folosirii unei lămpi cu combustibil gazos pe timpul unor lucrări de refacere a hidroizolaţiei acoperişului.
 unor lucrări de refacere a hidroizolaţiei acoperişului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.