Un incendiu a izbucnit, marţi, la un depozit comercial din Târgu Mureş, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de fumul foarte dens, care face necesară folosirea aparatelor de respirat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incendiul a izbucnit în interiorul unui depozit comercial din municipiul Târgu Mureş, pe strada Depozitelor.

Primele informaţii oferite de ISU Mureş au indicat că nu sunt victime, fiind în afara programului de lucru, astfel că în depozit nu se mai afla nimeni.

FOTO: ISU Mureş
FOTO: ISU Mureş

Potrivit ISU Mureş, depozitul are o suprafaţă de aproximativ 5.500 mp, iar incendiul a afectat aproximativ 300 mp.

Incendiul este localizat şi se intervine pentru stingerea acestuia, nefiind afectate alte spaţii.

"La faţa locului sunt cinci autospeciale de intervenţie (o autoscară mecanică, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi comanda). Intervenţia este mai dificilă din cauza fumului dens şi se intervine doar cu aparatele de respirat", a transmis ISU Mureş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.