Un incendiu a izbucnit, luni, la o clădire cu patru etaje şi mansardă din Piaţa Crângaşi, pompierii intervenind cu mai multe maşini de stingere şi cu şase autoscări, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incendiul se manifestă la faţada clădirii, în partea superioară, arderea fiind violentă, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile.

Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare, pentru a evacua oamenii din interiorul clădirii Itaoui Center.

Echipajele de la ISU intervin cu 16 autospeciale de stingere şi şase autoscări, în zonă fiind trimise şi două ambulanţe, precum şi un echipaj de descarcerare.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei au restricţionat circulaţia pe strada Munţii Apuseni, pentru intervenţia pompierilor.

Pe străzile din zonă se circulă sub dirijarea poliţiştilor de la rutieră. Pe Şoseaua Virtuţii, în ambele sensuri, se circula cu dificultate, între Podul Grant şi Pasaj Lujerului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.