Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Târgu Neamţ, în urma unui incendiu izbucnit duminică dimineaţa la una dintre garsoniere. Proprietarul locuinţei a suferit arsuri minore la mâini, fiind dus la spital. Focul a fost provocat de o aerotermă defectă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, în jurul orei 5.00, la un incendiu izbucnit la o garsonieră din Târgu Neamţ.

În urma evenimentului, proprietarul imobilului a suferit arsuri minore pe mâini, fiind transportat la spital de către un echipaj de ambulanţă prezent la faţa locului.

De asemenea, din cauza incendiului a fost necesară evacuarea întregului bloc de garsoniere, fiind vorba despre aproximativ 200 de persoane.

Pompierii au reuşit să stingă focul, stabilind că incendiul a fost provocat de o aerotermă defectă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.