Incendiu într-o gospodărie din Olt, provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată / Pompierii au stins focul după patru ore

Incendiu într-o gospodărie din Olt, provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată / Pompierii au stins focul după patru ore

Un incendiu s-a produs într-o gospodărie din judeţul Olt şi a distrus 300 de metri pătraţi de acoperiş, bunurile din mai multe încăperi şi două anexe. Focul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată. Intervenţia pompierilor a fost una dificilă şi s-a încheiat după mai bine de patru ore.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat pompierii au intervenit, noaptea trecută, la un incendiu produs într-o gospodărie din comuna Sprâncenata. La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. 
”În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, la mai multe construcţii. Misiunea pentru stingerea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative a durat mai bine de patru ore. Au ars aproximativ 300 de metri pătraţi de acoperiş, bunurile din mai multe încăperi ale locuinţei, două anexe gospodăreşti, precum şi bunurile depozitate în acestea”, au afirmat reprezentanţii ISU Olt.
Ei au menţionat că cel mai probabil incendiul a fost cauzat de o lumânare lăsată nesupravegheată. 
În urma evenimentului, nu au fost persoane rănite.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor