Un incendiu a izbucnit, miercuri, la subsolul unui bloc din Suceava, iar pompierii ajunşi acolo au constatat că exista şi un alt focar, la un bloc alăturat. Un bărbat care s-a intoxicat cu fum a fost transportat la spital. Pompierii au stabilit că focul a fost pus intenţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pompierii militari ai Detaşamentului Suceava au intervenit în urmă cu puţin timp pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc de locuinţe, din municipiul Suceava, strada Luceafărului. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la subsolul unui bloc, acesta fiind localizat şi lichidat de către echipajele trimise la faţa locului. La blocul alăturat, a fost identificat un alt focar, acesta fiind localizat şi lichidat de către terţe persoane”, a anunţat ISU Suceava.

Acolo au ajuns pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

”La faţa locului a fost găsit un bărbat întoxicat cu fum, acesta este transportat la spital de către ambulanţa SMURD TIM. În urma evenimentului, nu s-a impus evacuarea locatarilor”, a precizat sursa citată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.