O persoană de 57 de ani, implicată în scandalul de pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova, soldat cu un mort şi patru răniţi, a fost externată din spital şi a fost audiată de către poliţişti. La finalul procedurilor, persoana respectivă a fost reţinută. Ulterior, poliţăiştii au ridicat de la priveghi alţi patru scandalagii, care se sustrăgeau cercetărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În acestă seară, în urma activităţilor investigativ-operative şi de cercetare, efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, angrenaţi în cercetarea evenimentului din 13 septembrie, patru persoane care ar fi participat la eveniment şi se sustrăgeau cercetărilor, au fost ridicate de la priveghi”, a transmis IPJ Dolj. 

Cele patru persoane au fost duse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.

STIRE INIŢIALĂ: ”În această după-amiază, una dintre persoanele ce se aflau internate în spital, în vârstă de 57 de ani, a fost externată şi condusă la audieri. Astfel, în urma probatorului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, fiind introdusă  în Arestul IPJ Dolj”, a transmis, luni seară, IPJ Dolj.

Este vorba despre una dintre persoanele rănite în urma scandalului care a avut loc pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova.

”În urma evenimentului, un bărbat a decedat, patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de ei griji medicale, iar alte trei persoane se află în custodia poliţiştilor”, anunţau atunci anchetatorii.

Ulterior, au fost identificate toate persoanele implicate în incident. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.