Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au identificat peste 106.000 de deficienţe, în primele cinci luni ale anului, şi au aplicat 74.470 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8.698 de amenzi care au totalizat peste 25 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectorii IGSU au făcut peste 33.000 controale la operatori economici, instituţii şi alte categorii de obiective, de la începutul anului, şi au constatat peste 106.500 deficienţe, dintre care peste 23.500 au fost înlăturate pe timpul verificărilor.

În urma acţiunilor derulate în teren, au fost aplicate 74.470 sancţiuni contravenţionale, 65.772 avertismente şi 8.698 amenzi, în cuantum de 25.175.165 de lei, se arată într-un comunicat al IGSU.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

IGSU precizează că la şapte obiective au fost depistate încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu şi s-a impus aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor.

De asemenea, specialiştii în domeniul preventiv au emis 8.200 avize şi autorizaţii, 5.128 fiind avize şi autorizaţii de securitate la incendiu.

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată au fost organizate şi peste 44.000 de acţiuni preventive şi instruiri executate la diverse instituţii, operatori economici cu grad ridicat de risc şi alte categorii de obiective, precum şi 18.592 exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă, în 14.948 dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu.

În plan operativ, s-au înregistrat 171.692 de acţiuni de intervenţie în situaţii deurgenţă, în creştere cu 5 la sută faţă de perioada similară a anului trecut.

"Din totalul misiunilor derulate, 148.669 au aparţinut serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), în urma cărora 138.517 adulţi şi 14.183 copii au beneficiat de prim-ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă. În perioada de referinţă, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au lichidat 8.790 incendii, numărul acestora fiind în scădere cu 17,6 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicatul transmis agenţiei News.ro.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.