Un cetăţean spaniol dat în urmărire internaîionalî după ce fusese condamnat la 4 ani de închisoare pentru înşelăciune, falsificare de documente oficiale şi uz de fals, a fost reţinut la Aeroportul ”Henri Conadă”, unde îşi aştepta iubita să sosească din Spania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 6 ianuarie a.c., poliţiştii de la transporturi de pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti au depistat, în urma schimbului de informaţii dintre Biroul Sirene Spania şi Biroul Sirene România, un bărbat, de 53 de ani, cetăţean spaniol, urmărit internaţional de autorităţile spaniole pentru înşelăciune, falsificare de documente oficiale şi uz de fals”, anunţă IGPR.
 
Autorităţile spaniole au inserat în 3 ianuarieo alertă în Sistemul Informatic Schengen, în vederea arestării bărbatului, de 53 de ani, care are de executat în Spania o pedeapsă de 4 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de documente oficiale şi uz de fals. 
 
Bărbatul ar fi contactat mai multe persoane, de la care ar fi pretins sume mari de bani pentru a finanţa presupuse reclasificări ale unor terenuri rurale în terenuri urbane, în vederea construirii unui supermarket, punând la dispoziţia acestora documente false şi nereturnând nicio sumă de bani dintre cele primite.
 
”În urma schimbului de informaţii dintre Biroul Sirene Spania şi Biroul Sirene România, poliţiştii de la transporturi de pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti l-au depistat pe bărbat în momentul în care o aştepta pe iubita sa, cetăţean spaniol, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, aceasta sosind din Spania în România. Ulterior, persoana a fost predată unui echipaj al Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov şi prezentată în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Bărbatul a fost reţinut şi încarcerat în Arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi urmează să fie prezentat instanţei pentru demararea procedurilor de predare către autorităţile spaniole”, precizează IGPR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.