Poliţiştii ieşeni au desfăşurat 14 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru înşelăciune, 11 persoane fiind reţinute pentru 24 de ore,iar ulterior 6 dintre acestea au fost arestate preventiv

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 16 aprilie 2020, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au desfăşurat 14 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Ciurea, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, anunţă duiminică Poliţia.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în anul 2017 şi începând cu anul 2020, mai multe persoane din comuna Ciurea ar fi comandat produse agricole (cartofi, ceapă, etc.) în cantităţi foarte mari, iar după ce produsele le-ar fi fost livrate, aceştia ar fi condus vânzătorii în zona bancomatelor, sub pretextul că trebuie să scoată bani, însă ulterior nu ar fi achitat contravaloarea produselor, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar 11 persoane au fost conduse la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de cele 11 persoane, cu vârste între 16 şi 68 de ani, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore.

La data de 17 aprilie, cele 11 persoane au fost prezentate, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi. Astfel, faţă de 4 persoane, procurorii din cadrul Parchetului de pe ângă Judecătoria Iaşi au dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile, iar instanţa de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu faţă de o persoană şi arestarea preventivă pentru 30 de zile a 6 persoane.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi, iar la acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi şi Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău şi un echipaj de aviaţie din cadrul M.A.I..

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.