O explozie s-a produs vineri dimineaţă, din cauza unor scăpări de gaze, într-o locuinţă din comuna Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Două persoane au fost rănite, în urma exploziei existând risc ca flăcările să se extindă şi la casele din jur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ISU Ialomiţa, explozia s a produs într-o gospodărie din localitatea Gheorghe Doja, deflagraţia fiind urmată de un incendiu puternic.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii de la Garda de intervenţie Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa - Substaţia Slobozia. În sprijinul salvatorilor au fost alertaţi şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent. Lângă locuinţă, salvatorii au găsit un bărbat rănit, în vârstă de 50 de ani, care s-a autoevacuat şi care prezenta arsuri de gradele I, II şi III pe suprafaţa corpului.

Din interiorul locuinţei, pompierii au scos o femeie în vârstă de 83 de ani, pe care au predat-o echipajului SAJ, pentru îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, victimele conştiente au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia

. În timp ce echipajele medicale acordau primul ajutor victimelor, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor exploziei.

 Intervenţia a limitat propagarea incendiului la anexele şi casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie şi incendiu. În urma incendiului, au ars mobilier, electrocasnice, materiale textile, tavanul locuinţei. Totodată, casa a suferit avarii din cauza deflagraţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.