Paramedici şi salvamontişti hunedoreni au intervenit, duminică seară, pentru salvarea unei femei de 30 de ani care a avut un accident cu ATV-ul în Munţii Orăştiei. Un paramedic a fost nevoit să urce pe jos până la locul unde se afla victima, întrucât terenul nu a permis deplasarea ambulanţei. Femeia are o fractură la un picior, fiind transportată la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara au arătat că, duminică seara, paramedicii Detaşamentului de Pompieri Orăştie, alături de Salvamont Hunedoara, au avut o intervenţie contracronometru, pentru salvarea unei femei care a fost implicată într-un accident, în timp ce conducea un ATV.
 
”Evenimentul produs în această seară a avut loc într-o zonă montană, împădurită, greu accesibilă, pe raza localităţii Costeşti, la 2 km distanţă faţă de drumul de acces, ceea ce a făcut imposibilă deplasarea ambulanţei SMURD până la victimă. Astfel, doar la lumina lanternei, unul dintre paramedici, având asupra geanta de prim ajutor şi geanta cu atele vacuum, a fost nevoit să urce pe un teren accidentat, aproximativ 1 km, până la locul unde se afla tânara. Imediat după ce a reperat  victima, salvatorul i-a acordat îngrijiri medicale, iar după sosirea echipajului Salvamont, femeia a fost imobilizată şi transportată cu ajutorul tărgii, până la ambulanţa SMURD”, a arătat sursa citată.
 
Paramedicii au constatat faptul că femeia, în vârstă de 30 de ani, prezenta o fractură la piciorul drept şi au transportat-o de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.