Un adolescent în vârstă de 16 ani din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a violat sora în vârstă de zece ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de mama celor doi minori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, poliţiştii din municipiul Vulcan au fost sesizaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.18, prin intermediul apelului de urgenţă 112, de către mama unei fetiţe in vârstă de 10 ani, cu privire la faptul că fiica sa a fost violată de către fratele ei in vârstă de 16 ani.

Conform poliţiştilor, femeia care a sesizat fapta este atât mama fetiţei de zece ani, cât şi a băiatului de 16 ani.

”În urma cercetărilor şi probatoriului administrat în cauză, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore a autorului faptei, urmând ca, ulterior, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu propunere de arestare preventivă”, au transmis reprezentanţii IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.