Un tânăr a fost reţinut după ce a fost implicat într-o altercaţie produsă la Odorheiu Secuiesc, soldată cu moartea unui bărbat şi rănirea altor trei persoane. Poliţiştii din Harghita spun că tânărul a fost atacat de bărbat cu un cuţit, iar pentru a se apăra l-a lovit de mai multe ori, ceea ce a dus la decesul bărbatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Harghita, Poliţia municipiului Odorheiu Secuiesc a fost sesizată, duminică seara, de o localnică despre faptul că pe strada Budvar s-a produs o altercaţie în care au fost implicate mai multe persoane.

Acolo s-au deplasat mai multe patrule, atât mixte - de ordine publică şi de poliţie rutieră, cât şi de investigaţii criminale, care au intervenit pentru salvarea victimelor şi pentru aplanarea conflictului.

"Imediat după aceea, poliţiştii au procedat la identificarea persoanelor implicate, constatând că este vorba despre câte 3-4 membri din două familii vecine, între care a avut loc o altercaţie, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie şi consum de băuturi alcoolice", arată Poliţia Harghita.

În urma primelor cercetări s-a stabilit că, în jurul orei 17.00, un tânăr de 21 de ani a fost atacat cu un cuţit de un bărbat de 40 de ani, iar pentru a se apăra l-a lovit pe acesta de mai multe ori şi i-a provocat leziuni care au cauzat decesul acestuia.

În altercaţie au fost rănite încă trei persoane - doi bărbaţi şi o femeie, care au fost transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru îngrijiri medicale.

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, pentru omor, urmând ca acesta să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

De asemenea, poliţiştii continuă cercetările pentru a identifica toate persoanele implicate şi a stabili participarea lor la comiterea faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii publice şi lovirea sau alte violenţe, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.