Jandarmii din Harghita au intervenit pentru îndepărtarea unor urşi aflaţi în gospodăriiile oamenilor, dar şi lângă un hotel şi lângă o biserică, fără a se înregistra pagube sau alte incidente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Jandarmeria Harghita a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în ultimele patru zile au fost primite nouă apeluri la 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în localităţile Băile Tuşnad, Ciumani, Topliţa, Izvoru Mureşului, Hodoşa şi Borsec.
 
Din cele nouă cazuri, a fost nevoie de intervenţia jandarmilor în şapte dintre acestea, singurele în care nu s-a confirmat prezenţa urşilor fiind înregistrate în Băile Tuşnad şi Topliţa. 
 
“Vineri, 10 iunie, la ora 06:53, o femeie anunţa prezenţa unui urs, posibil pui, într-un copac aflat pe proprietatea sa din localitatea Ciumani. Din cauza faptului că ursul refuza să coboare din copac, s-a luat decizia ca echipa de intervenţie şi cu familia femeii să părăsească casa aflată la marginea pădurii, permiţându-i astfel ursului să coboare singur şi să se retragă în pădure. Primul şi singurul apel pe ziua de sâmbătă a fost făcut din municipiul Topliţa, fiind semnalat un urs pe o păşune, în acest caz nefiind nevoie de intervenţia echipei de intervenţie, ursul părăsind singur zona”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Harghita. 
 
De asemenea, duminică a fost înregistrat un singur apel, din Izvoru Mureşului, un bărbat anunţând prezenţa unui urs în spatele curţii sale. “Deşi iniţial ursul nu a fost observat din cauza vegetaţiei înalte, într-un final acesta a fost îndepărtat înspre pădure de către echipa de intervenţie”, au mai precizat jandarmii.â
 
Ei au menţionat că cele mai multe apeluri au fost înregistrate luni, respecitv şase. 
 
“Primul a fost făcut la ora 01:17, de către un bărbat, acesta anunţând prezenţa unei ursoaice cu trei pui în apropierea unui hotel din Băile Tuşnad. Echipajul de jandarmerie a îndepărtat animalele sălbatice înspre zona împădurită. La aproximativ două ore distanţă, o femeie anunţa prezenţa unui urs în apropierea gării din Băile Tuşnad, în acest caz nefiind confirmată prezenţa animalului sălbatic de către echipajul de jandarmerie ajuns la faţa locului. Singurul apel din comuna Hodoşa a fost făcut la ora 13:54, de către un bărbat, acesta anunţând prezenţa unui urs lângă biserica din localitate. Ursul a fost alungat de către echipa de intervenţie în afara localităţii, înspre o zonă împădurită”, a mai precizat sursa citată.
 
Jandarmeria Harghita a menţionat că ultimele trei apeluri au fost făcute într-un interval de două ore din Borsec. 
 
“Primul dintre acestea, la ora 20:40, a fost făcut de către un bărbat, acesta anunţând prezenţa unui urs în apropierea unui magazin. La nici 20 de minute, o femeie anunţa prezenţa unui urs la containerul de gunoi din faţa casei sale. În ambele cazuri a intervenit un echipaj de ordine publică, format din jandarm şi poliţist, cei doi urşi fiind îndepărtaţi în afara zonelor locuite. Ultima intervenţie a fost necesară, ca urmare a unui apel făcut la ora 23:03, de către o femeie, care anunţa prezenţa unui urs pe prispa casei sale. Ursul a fost îndepărtat tot de către un echipaj de ordine publică, format din jandarm şi poliţist”, a mai adăugat Jandarmeria Harghita. 
 
În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă. Echipa de intervenţie este formată din primarul/viceprimarul localităţii pe raza căreia s-a produs evenimentul, jandarmi, reprezentant al asociaţiei de vânătoare şi medic veterinar.
 
Pe timpul intervenţiilor nu au fost înregistrate pagube sau alte incidente.
De la începutul anului au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 113 apeluri, făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezenţa ursului în apropierea zonelor locuite.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.