Poliţiştii din Harghita au demarat verificări, după ce două femei au sesizat că au fost agresate pe stradă, în Miercurea Ciuc, de trei tinerei, posibil minore. A fost constituit un cerc de suspecţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 9 noiembrie 2023, în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Miercurea-Ciuc au fost sesizaţi, de o femeie de 27 de ani, din localitate, cu privire la faptul că  în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiu, a fost agresată spontan de trei tinere, posibil minore, fiind lovită cu pumnii şi cu picioarele”, a transmis, vineri, IPJ Harghita.

Sursa citată a precizat că, în cursul aceleiaşi zile, o tânără de 22 de ani din comuna Tomeşti, în jurul orei 17:00, a sesizat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Miercurea-Ciuc despre faptul că în timp ce se afla pe o altă stradă din Miercurea-Ciuc ar fi fost agresată de trei tinere, posibil minore.

”În ambele cazuri s-a constituit un grup de suspecţi cu privire la care poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări, în vederea identificării autorilor şi probării întregii activităţi infracţionale a acestora”, a transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.