Un grav accident de circulaţie a avut loc, lunis eară, în judeţul Bihor, unde o maşină şi o căruţa s-au ciocnit. Cinci persoane au fost rănite, iar un copil de 7 ani a murit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Din nefericire, copilul în vărstă de aproximativ 7 ani, a decedat, a transmis ISU Bihor. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În seara zilei de luni, 14 noiembrie a.c., la ora 20.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Hidişelu de Sus, la ieşirea înspre localitatea Tăşad, eveniment în care au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane adulte şi o căruţă în care se aflau trei adulţi şi un copil”, a transmis, luni seară, ISU Bihor.  

Sursa citată a precizat că pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au fost mobilizate operativ echipajul de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de primă intervenţie, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, autospeciala SMURD cu medic de urgenţă şi un echipaj al SAJ. 

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

”Echipajele medicale şi cele de pompieri militari paramedici au procedat la evaluarea victimelor şi acordarea îngrijirilor necesare celor şase persoane, în cazul copilului, aflat în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare”, a mai transmis sursa citată.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.