Autorităţile intervin, sâmbătă seară, în localităţile Săcădate şi Apoldu de Sus, din judeţul Sibiu, afectate de o ploaie torenţială care a inundat gospodării, subsoluri de clădiri şi străzi. Localnicii spun că în 15 – 20 de minute de precipitaţii nivelul apei a ajuns la jumătate de metru pe străzi şi s-au format torenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai multe apeluri au fost înregistrate la 112 după ce o ploaie torenţială a afectat localităţile Săcădate şi Apoldu de Sus, din judeţul Sibiu, oamenii cerând ajutor pentru evacuarea apelor din gospodării.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Cristina Crineanu, a declarat pentru News.ro că au fost trimise pe teren autospeciale dotate cu motopompe, iar echipele acţionează pentru a scoate apa din subsolurile unor clădiri.

În Apoldu de Sus se intervenea, la ora transmiterii acestei ştiri, la aproximativ zece subsoluri inundate, iar la Săcădele se scotea apa din cinci subsoluri.

Totodată, apele au inundat gospodării în ambele localităţi, oamenii afirmând că a fost o ”rupere de nori” care a durat 15-20 de minute.

Pe mai multe străzi, nivelul apei a depăşit jumătate de metru şi s-au format torenţi.

Conform ISU, apele au început să se retragă de pe străzi, din curţi şi grădini imediat ce ploaia s-a oprit, dar se intervine în continuarea la clădirile afectate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.