Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, care nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a răsturnat cu maşina într-o curbă, în localitatea Peşteana Jiu, judeţul Gorj. Autoturismul a planat pe plafon, până în curtea unei case. În urma accidentului, un pasager de 25 de ani a fost rănit, iar şoferul a fost depistat că a consumat alcool. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Un bărbat de 28 de ani, din oraşul Rovinari în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Ţicleni, nu a oprit la semnalele de oprire ale poliţiştilor, continuându-şi deplasarea în direcţia Peşteana Jiu aproximativ 5 kilometri, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a acroşat un parapet de protecţie şi s-a răsturnat, planând pe plafon în curtea unei locuinţe”, a transmis IPJ Gorj. 
 
În urma ccidentului rutier, un tânăr de 25 de ani, din oraşul Rovinari, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.