Patru poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale Gorj au fost reţinuţi de procurori pentru tentativă de omor şi tortură, ei fiind acuzaţi că au bătut un bărbat suspectat de ultraj, care era încătuşat, provocându-i răni care i-au pus viaţa în pericol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis, vineri, că patru persoane au fost reţinute pentru tentativă de omor şi tortură. 
 
"În seara de 20 mai, în intervalul orar 21.00 – 23.00, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Acţiuni Speciale, alcătuind o echipă de intervenţie, având-o în custodie pe persoana vătămată D.C., cercetată la momentul respectiv, în calitate de făptuitor, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, au fost solicitaţi să acorde sprijin lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Novaci şi însărcinaţi să asigure escorta persoanei vătămate”, se arată în comunicat. 
 
Anchetatorii au precizat că victima a fost lovită în timp ce era încătuşată cu mâinile la spate. 
 
"Se arată că deşi nu s-au confruntat cu o opoziţie a victimei, atât în autospeciala aparţinând MAI, cât şi în incinta sediului Poliţiei oraşului Novaci, suspecţii au exercitat acte de violenţă asupra acesteia, în timp ce se afla încătuşată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălţate cu ghete de tip bocanc şi baston tip tomfă, atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât şi la nivelul braţelor şi spatelui, producându-I multiple fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei”, a menţionat sursa citată. 
 
Procurorii au mai transmis că prin aceste lovituri poliţiştii au dorit să afle anumite informaţii de la victimă. 
 
"Se mai reţine de procuror că în exercitarea actelor de violenţă suspecţii au urmărit să producă persoanei vătămate D.C. suferinţe fizice de o mare intensitate în scopul obţinerii de informaţii de la aceasta, respectiv pentru a afla locul în care persoana vătămată ascunsese autoturismul implicat în săvârşirea infracţiunii de ultraj, având în vedere că persoana vătămată D.C. condusese anterior lucrătorii de poliţie în alte locaţii decât cea reală”, a mai precizat comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
 
Procurorii continuă cercetările în acest caz.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.