O autoutilitară care transporta material lemnos s-a răsturnat, vineri, în curtea unei case din Plopşoru, judeţul Gorj, un bărbat care se afla acolo fiind rănit şi transportat la spital.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Poliţia oraşului Turceni a fost sesizată despre faptul că o autoutilitară încărcată cu material lemnos s-a răsturnat în curtea unui imobil din comuna Plopşoru.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Poliţiştii au stabilit că un bărbat de 29 de ani, din comuna Bâlteni, a condus pe DN 66 o autoutilitară încărcată cu material lemnos, iar în dreptul unui imobil din comuna Plopşoru, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard. În urma coliziunii, materialul lemnos s-a răsturnat, lovind un bărbat de 48 de ani, din comuna Plopşoru”, a transmis IPJ Gorj.
Bărbatul lovit a fost transportat la spital.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. El avea aviz de însoţire pentru materialul lemnos transportat, fiind efectuate verificări împreună cu organele silvice.
Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.