Poliţiştii din Galaţi au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe în cazul tânărului care în luna februarie a agresat un medic ginecolog pe holul unei clinici private. Acelaşi tânăr a fost amendat cu 1.500 de lei pentru tulburarea ordini şi linişti publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, comisar-şef Gabriela Costin, incidentul s-a produs pe 20 februarie. În jurul orei 9.40, un apel la 112 anunţa că un tânăr a provocat un scandal pe holul unei clinici private.

”Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat un tânăr de 23 de ani care provocase scandal pe holurile unităţii. Acesta a fost sancţionat contravenţional. Ulterior, a fost depusă o plângere că bărbatul ar fi agresat un medic, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Amenda a fost de 1.500 de lei şi a fost aplicată pentru pentru tulburarea ordinii si liniştii publice.

Scandalul a pornit după ce tânărul şi concubina lui i-ar fi cerut medicului o consultaţie, deşi nu aveau programare. Medicul a acceptat şi i-a permis tânărului să participe la consultaţie. În timpul controlului, bărbatul ar fi început să areseseze numeroase întrebări şi să deranjeze medicul care i-a cerut să iasă din cabinet.

Bărbatul ar fi refuzat, motiv pentru care doctorul ar fi ieşit din cabinet pentru a-i cere asistentei de la recepţie să cheme Poliţia. Ulterior, tânărul a ieşit şi l-a agresat pe ginecolog.

Un medic din Galaţi a postat pe Facebook imagini în care se vede cum un bărbat îl împinge în timp ce vociferează, evident extrem de nervos. Medicul cade şi se loveşte cu capul de un birou.

”Postarea este un strigăt despre comportamentul multor pacienţi, ajungându-se şi la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă”, scrie doctorul, anunţând că a depus plângere. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.