Poliţiştii din judeţul Galaţi au tras câteva focuri de armă pentru a opri un şofer care a ignorat semnalele de oprire şi a fugit, Agenţii l-au urmărit şi au reuşit să-l prindă abia după ce, cu pneurile sparte de gloanţe, maşina nu a mai putut înainta. Bprbatul are dreptul de a conduce suspendat, era băut şi testele au ieşit pozitive la droguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Galaţi anunţă, miercuri, că un echipaj de la Tecuci a încercat să oprească un autoturism care era condus de un bărbat despre care se cunoştea faptul că are permisul suspendat.

”Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnal, a accelerat şi şi-a continuat deplasarea spre DJ 252, către comuna Nicoreşti. Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului, şi, întrucât cel de la volan refuza în continuare să oprească, au fost efectuate cu armele din dotare, iniţial, focuri de avertisment în plan vertical şi apoi asupra autovehiculul, fiind lovite roţile şi bara din spate. Din cauza distrugerii anvelopelor, autoturismul nu şi-a mai putut continua deplasarea, iar la km 23, pe DJ 252, echipajul de poliţie l-a blocat în trafic”, au precizat poliţiştii.

Potrivit acestora, la volan se afla un bărbat, cu vârsta de 29 de ani, din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, care a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât şi pentru cel de droguri.

”Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul la aparatul Drugtest a fost pozitiv la metamfetamină. Totodată, în urma controlului corporal şi al autoturismului, pe bancheta din spate au fost găsite 3 pliculeţe ce conţin o substanţă cristalizată de culoare albă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive”, a mai transmis IPJ Galaţi.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a prezenţei substanţei psihoactive în organism, însă bărbatul a refuzat ambele recoltări.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi deţinerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu”, a mai transmis Poliţia.

Bărbatul a fostb reţinut pentru 24 de ore.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.